miercuri, 3 februarie 2021

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

 


Astăzi  m-am vaccinat :

Prima doză #Pfizer urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză.
Recomand tuturor vaccinarea, procedura este simplă și nu doare.
Doar așa scăpăm de pandemie.
Vreau să călătoresc cât mai repede.
Doamne Ajută !!!

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Colectiv2 : Incendiu in Sectia ATI a Spitalului Judetean Neamt

 #Colectiv2:

Secția ATI a Spitalului Județean Neamt:
Tot ce a rămas după incendiu .
În primul rând condoleanțe familiilor îndurerate.
Din păcate am pierdut și eu pe cineva drag.
Nu este momentul potrivit pentru polemici, cu siguranță ceva n-a funcționat.
Vinovații trebuie să plătească, așa este normal.
Este rezultatul nepăsării față de sistemul de sănătate românesc.
Oriunde in #România se poate întâmpla la fel, pentru că autoritățile nu au investit în spitale, cu mici excepții deși,au rulat mulți bani in cei peste 30 de ani de la Revoluție.
Suntem in evul mediu din acest punct de vedere .Poate și din alte puncte de vedere,știm toți, nu trebuie să mai reamintesc eu.
Nu cred că se va întâmpla ceva,din păcate.
Vom vorbi câteva zile despre acest subiect , apoi se va dilua în neant ,cum s-a mai întâmplat.
Avem multe exemple negative care mă fac să cred că nu vor fi schimbări.
Avem și eroi , trebuie să le mulțumim. Jos pălăria.
Will see.

joi, 10 septembrie 2020

Cel mai vechi consilier local român din Italia, hotărât să candideze și în UK: ”Anglia este un teren fertil din acest punct de vedere”

 Adrian Chifu, cel mai vechi consilier român din Italia, ales pentru două mandate în Consiliul Local din Verbania (localitate situată în nordul Italiei, lângă Lacul Maggiore, aproape de granița cu Elveția), s-a mutat în Marea Britanie dar pasiunea pentru politică nu l-a părăsit. Din contră, e convins că poate avea șanse și în politica locală britanică iar de curând și-a anunțat intenția de a candida. ”Anglia este un teren fertil din acest punct de vedere”, ne-a declarat el într-un scurt interviu.

Românul, cu activitate importantă și în politica românească din diaspora, e convins că integrarea românilor în străinătate depinde de implicarea lor în politica locală, în locaitățile unde trăiesc și muncesc. ”Tot ce-am realizat in cei 10 ani in Italia in calitate de consilier local,s-ar putea realiza și in Anglia, sau chiar mai mult.”, ne-a mai spus el.

Adrian Chifu e convins că există șanse foarte mari la alegerile locale pentru români, deoarece comunitatea s-a mărit considerabil în ultimii ani. Mă gândesc serios să candidez și in Marea Britanie la viitoarele alegeri locale pentru a reprezenta comunitatea românească. În ultimii ani comunitatea românească din UK a crescut semnificativ, fiind cea mai mare din Diaspora după Italia și Spania. Anglia este un teren fertil din acest punct de vedere , iar dacă am reușit in Italia cu siguranță se poate si in Regatul Unit.”

El e convins că experiența acumulată în Italia îi va fi de mare ajutor și în cazul unei reușite în UK. ”După 10 ani petrecuți in administrația locală italiană a sosit vremea unei noi provocări. Avem potențial neexploatat încă. Tot ce-am realizat in cei 10 ani in Italia in calitate de consilier local,s-ar putea realiza și in Anglia, sau chiar mai mult. Comunitatea românească are nevoie de reprezentați in administrațiile locale,la firul ierbii. Este primul pas din punct de vedere politic, puntea de legătură intre autorități și cetățenii de origine română. Sistemul electoral din Anglia, la nivel local, este aproape identic cu cel italian, ceea ce poate genera locuri pentru români in consiliile locale. Putem implementa multe proiecte în beneficiul comunității din postura de consilier local. Toată experiența politică acumulată în Italia, o pot folosi cu brio în UK.”

Schimbările pe care le pot aduce legile postBrexit pot afecta viața românilor din Marea Britanie, iar după părerea lui, reprezentativitatea în administrațiile locale ar putea ajuta mult românii din comunitate. ”Este nevoie mai mult decât oricând să protejăm politic comunitatea românească odată cu părăsirea Uniunii Europene a Angliei. Nu știm clar ce noi măsuri vor lua guvernanții din Marea Britanie, referitor la Brexit și de aceea cred cu tărie, calea de urmat este aceasta, să avem reprezentanți români in toate administrațiile locale.”

”Profit de ocazie să le urez succes tuturor candidaților români la alegerile locale din Italia: pe drumul care ei se duc,eu mă întorc. Știu că nu este ușor, dar pot demonstra că suntem o comunitate unită și valoroasă, cu mici excepții.”, a mai adăugat el.

ANDI RADIU


SURSA  : https://www.gazetaromaneasca.com/observator/comunitate/cel-mai-vechi-consilier-local-roman-din-italia-hotarat-sa-candideze-si-in-uk-anglia-este-un-teren-fertil-din-acest-punct-de-vedere/?fbclid=IwAR0CECB028dec9b3qOy9AeM_wEmTXmSgVjP-hwI5Z43aw93i-mr3V2NjLOM

miercuri, 19 august 2020

Analiză politică înaintea alegerilor locale - Caesar, Pact, Rezist & Repatriot: "Vremuri noi tot copiii lor"

 Analiză politică înaintea alegerilor locale - Caesar, Pact, Rezist & Repatriot:

"Vremuri noi tot copiii lor"
Mă refer la tinerii de azi(copii de bani gata),împinși de la spate de părinți.
Ce șanse are in politica românească, un tânăr fără sprijin din partea părinților? Niciuna. Vă spun eu, "pățitul" .
"Pentru a cântări un lucru trebuie să folosești aceeași greutate",spuneau anticii egipteni. ...
Tinerele speranțe din politica românească au pornit la drum printr-un #ONG numit #Caesar.
Vă mai aduceți aminte?
"Dați Cezarului ce este al Cezarului"
De la Caesar au trecut la #Pact ,pact pe bani publici.
Aceste ONG-ri, au atras mulți bani publici in toată țara inclusiv in #Diaspora.
Au "sensibilizat" societatea românească, adică au umblat la coarda sensibilă, vezi Doamne noi promovăm ieșirea la vot a celor indeciși.
Simplu ,pe bani publici s-au plimbat in toată țara și in străinătate fluturând acest program , și-au făcut imagine pe banii noștri.
Da la Pact au trecut la #Rezist. Rezistăm până primim o funcție bine plătită in statul român.
Ați mai auzit ceva de REZIST ?
Nu ,știți de ce?
Pentru că, Dl. #Dragnea le-a pus mască (botnita) cu mult timp înaintea apariției virusului criminal ,oferindu-le funcții guvernamentale ,pe care le dețin și azi.
A intuit Dl. Dragnea,recunosc.
Dacă ar fi liber azi,i-aș cere numerele la loto. Sigur le-ar ghici dl. Dragnea. Are fler,nimic de spus.
Iar astăzi,acești tineri sunt candidații ideali la alegerile locale, vânzând iluzii exact la fel cum au făcut in trecut ,încercând mascat să mobilizeze oamenii la vot,spre anumite zone politice, pe bani publici nu gratis,bineînțeles. Cu siguranță vor candida și pentru un loc în #Parlament ,scopul final.
Ultimul pas, s-au diluat/împrăștiat in unele partide, care le-a întins o mână de ajutor când erau in fașă, adică după naștere.
Uitasem de #Repatriot,idem.
Nu ca mine ,care am cheltuit în politică și nu am luat un leu (euro/dolar la cursul zilei).
Pentru mine politica este o pasiune nu o meserie.
Ar mai fi multe de spus dar nu e momentul .
Sper să trecem cu bine peste această pandemie ,apoi mai dezvoltăm subiectul.
Succes tuturor candidaților !
"Viitorul sună bine", slogan împrumutat.

vineri, 17 iulie 2020

Bye bye Euro in #România

Bye bye Euro in #România: 
Știți cât am luat la examenul de licență profil : finanțe/bănci? 10 cu felicitări ! La alte materii am fost praf (9.66).🙊🙈🤭🤣 Nici nu visam noi la #UE sau #euro. Știți ce tema mi-am ales cu mulți ani in urmă pentru lucrarea de licență ? "Adoptarea monedei euro in România", ironia sorții. Orice lucrare de licență se încheie cu o concluzie. Concluzia mea a fost că România nu este pregătită încă pentru euro,din multe motive pe care le-am explicat comisiei de examen. După care,președintele comisiei de examen (rectorul universități) mi-a spus să părăsesc sala- "ieși afară" (zâmbind).....🤣 @Ioan Adrian Chifu

Mă gândesc serios să candidez si în Anglia pentru a reprezenta românii în administrația locală

Un român care s-a mutat din Italia în Anglia își anunță intenția de a candida la viitoarele alegeri locale. Mă gândesc serios să candidez si înAnglia pentru a reprezenta românii în administrația locală. Anglia are o comunitate românească mare, vine din urmă ca număr după Italia și Spania. Daca Italia practic a fost un exemplu din acest punct de vedere , având primii consilieri locali români din Diaspora de ce nu am reuși și în Marea Britanie? Avem exemple pozitive. Deocamdată am nevoie de mai mult timp de acomodare în Maria Britanie și in viitor cu siguranță voi candida. Mi-a prins bine o pauză din viața publică. Am avut mai mult timp pentru mine și pentru familia mea.Toate la timpul lor, un curs firesc și natural”, a declarat, pentru Gândul, Adrian Chifu, fost consilier local în Italia. Adrian Chifu a fost, timp de 10 ani, consilier local la Verbania, în nordul Italiei. «Totul a început în anul 2009 când am candidat în Verbania pentru un loc de consilier local. Ușor să candidez, dar mai greu de adunat voturile. Am început o luptă de lămurire cu românii din zonă să se înscrie pe listele electorale pentru a putea vota. Toată munca nu a fost în zadar deoarece am obținut cele mai multe voturi pe o lista de independenți unde am candidat, susținând o coaliție de centru-dreapta . O victorie istorică nu doar pentru mine și comunitatea românească din Verbania, ci și pentru dreapta italiană care a câștigat primăria după 63 de ani de guvernare de stânga. Mandatul s-a încheiat după 5 ani în 2014. Tot în 2014 am decis să merg mai departe alături de românii din zonă și am candidat pentru al doilea mandat. Aveam multe proiecte in derulare și voiam să le duc la bun sfârșit. Recunosc faptul că, fără votul românilor nu aș fi reușit. Sunt un produs politic sută la sută românesc. Doar românii m-au votat în cele două tururi de scrutin 2009-2014. După 10 ani petrecuți în consiliul local din Verbania am hotărât să nu mai candidez pentru o perioadă, deoarece am fost nevoit să mă mut în Anglia cu serviciul.”, spune Adrian Chifu. A lăsat Italia și lucrează în Marea Britanie, în departamentul farmaceutic. Se ocupă cu asigurarea de medicamente compensate. „Perioada de pandemie a fost pentru mine la fel ca pentru toți cetățenii, cu restricții și măsuri de prevenire. M-a prins în Anglia la locul de muncă. Activez practic în domeniul sănătății așa că am lucrat pe toată perioada. A trebuit să lucrez la fel ca înainte, ținând cont de domeniul in care activez.”, spune Adrian Chifu. sursa : https://ziarulromanesc.net/romani-uk/ma-gandesc-serios-sa-candidez-si-in-anglia-pentru-a-reprezenta-romanii-in-administratia-locala/

vineri, 10 iulie 2020

Povestea românului care, timp de 10 ani, a fost consilier local în Italia: „Nu e ușor să pătrunzi în viața politică din România, iar românii din Diaspora sunt folosiți doar în campanie electorală”

”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” vă prezintă, în fiecare zi, oameni remarcabili care au cunoscut excelența în diferite domenii precum educație, cercetare, cinematografie, teatru, muzică, afaceri, informatică, administrație sau sport. ”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” se dorește a fi, cotidian, o întâlnire motivantă cu adevărate personalități ale țării. În cuprinsul acestei rubrici cu totul speciale veți face cunoștință cu oameni pentru care locul întâi al unui podium – fie el și metaforic – se transformă, de fiecare dată, într-o realitate palpabilă. Oameni pentru care un microscop devine o a doua natură, iar camera de luat vederi o prelungire, firească, a gândului și a sufletului. ”CU GÂNDUL LA ROMÂNIA” nu este doar un laitmotiv jurnalistic, ci o întreagă lume adusă mai aproape și descifrată sub ochii cititorului, o ”scenă” unde ”actorii” își prezintă realizările extraordinare. În același timp, ei și sunt oamenii deciși să își îndeplinească visele și să își transforme propriile speranțe în certitudini, oamenii care impresionează, de altfel, și dincolo de granițele României. Povestea lui Adrian Chifu în Italia începe în anul 1996. Dorința de a evada din țara în care încă se resimțeau rezidurile comuniste l-a adus pe meleagurile italiene. Nu s-a mulțumit cu atât, așa că s-a implicat în politică. Timp de 10 ani a fost consilier în Verbania, Italia, și asta, datorită românilor. A demarat o serie de proiecte, schimburi de experiențe între elevii din Verbania și Piatra Neamț, orașul său natal, dar și multe alte proiecte prin care a încercat să păstreze identitatea românească: „ Rolul de consilier local este unul important în politică pentru că ești puntea de legătură între comunitate, cetățeni și autoritățile locale”, spune Adrian Chifu. Adrian își amintește și acum ziua plecării din România. Era o zi din toamna anului 1996. „Cu mare durere în suflet îmi aduc aminte ziua când am părăsit România. Mi-a fost greu să mă despart de familie și de colegii de facultate. Era o perioadă grea pentru România,nu putea să-mi ofere un viitor mai bun. A trebuit să abandonez studiile universitare, să las totul in urmă și să plec. În același timp eram și optimist, voiam să-mi iau viața in propriile mâini și să o duc pe culmi înalte. Vroiam să evadez in același timp. Simțeam că totul va fi bine. În cele din urmă am ajuns la Roma . Perioada de tranziție a fost destul de dificilă. Trebuia să mă acomodez cu noul stil de viață, cu o limbă străină. Apoi a urmat o perioadă mai bună din toate punctele de vedere. Am învățat să mă descurc singur departe de familie. Am urcat treaptă cu treaptă scara înaltă a societății. Acumulezi noi experiențe, te formezi ca om,apoi îți iei zborul spre lumea mult dorită”, povestește Adrian Chifu pentru Gândul.ro. Drumul spre politică Pe Adrian Chifu, politica l-a atras încă din România. Însă, în anul 2005 a hotărât să pășească în acest domeniu. Timp de 3 ani a condus organizația județeană a Partidului Inițiativa Națională (PIN). „Voiam să ajut țara, regiunea unde m-am născut. „Gândul” meu a fost să mă implic acasă în viața publică. Nicidecum în altă țară. Apoi România a întrat în Comunitatea Europeană (2007) moment în care s-au deschis alte porți. Românii obțineau multe drepturi europene, inclusiv dreptul de a vota și a candida pe plan local”, povestește Adrian Chifu. În anul 2001 s-a mutat în Nordul Italiei, în Verbania, pe Lacul Maggiore, o zonă dezvoltată din punct de vedere turistic, la granița cu Elveția. “Totul a început în anul 2009 când am candidat în Verbania pentru un loc de consilier local. Ușor să candidez, dar mai greu de adunat voturile. Am început o luptă de lămurire cu românii din zonă să se înscrie pe listele electorale pentru a putea vota. Toată munca nu a fost în zadar deoarece am obținut cele mai multe voturi pe o lista de independenți unde am candidat, susținând o coaliție de centru-dreapta . O victorie istorică nu doar pentru mine și comunitatea românească din Verbania, ci și pentru dreapta italiană care a câștigat primăria după 63 de ani de guvernare de stânga. Mandatul s-a încheiat după 5 ani în 2014. Tot în 2014 am decis să merg mai departe alături de românii din zonă și am candidat pentru al doilea mandat. Aveam multe proiecte in derulare și voiam să le duc la bun sfârșit. Recunosc faptul că, fără votul românilor nu aș fi reușit. Sunt un produs politic sută la sută românesc. Doar românii m-au votat în cele două tururi de scrutin 2009-2014. După 10 ani petrecuți în consiliul local din Verbania am hotărât să nu mai candidez pentru o perioadă, deoarece am fost nevoit să mă mut în Anglia cu serviciul. O pauză binevenită”, spune Adrian Chifu. Cu Gândul la români În Italia, primul gând al lui Adrian a fost să înfrățească orașul natal Piatra Neamț cu Verbania. Așa a și fost. A început proiectul Abecedarul, în care toți copiii de naționalitate română au primit abecedare, manuale de limba română istorieș geografie. „Vedeam înfrățirea ca o punte de legătură între cele doua orașe. Apoi am început să demarez o serie de proiecte în beneficiul comunității noastre. ââ Pentru mine era important să păstrăm limba maternă- limba română. An de an cu ajutorul autorităților locale din Piatra Neamț am putut să le ofer aceste manuale copiilor români, manuale au fost donate de autoritățile nemțene. Mai târziu am reușit să organizăm și cursuri de limba română, unde copiii primeau la sfârșit un atestat emis de Ministerul Educației din România. Dacă un copil român se întorce acasă la școală pe baza acestui certificat nu mai face anul pregătitor. Am demarat mai multe proiecte finanţate din bani europeni pe parcursul celor 10 ani de mandat: schimb de copii între Verbania și Piatra Neamț, un proiect european care venea în sprijinul turismului. La final copiii români și italieni au scos un ghid turistic cu multe informații utile pentru a vizita cele doua zone. În ghid aveai informații despre transport,cazare și ce locuri poți vizita in orașele înfrățite. Doream să atragem turiști oferindu-le mai multe informații. Un alt proiect european a fost un schimb de experienţă intre autoritățile italiene și Prefectura Neamț în urma căruia Prefectura Neamț a obținut certificatul de calitate ISO. Am avut oaspeți în Verbania și echipele românești de fotbal Dinamo și FC Ceahlăul. Iată că și sportul prin intermediul fotbalului poate alina dorul de țară”, spune Adrian Chifu. A rămas cu Gândul la România și și-a propus ca prin diversele proiecte să păstreze originile, tradițiile, obiceiurile într-un cuvânt identitatea românească. “ „În paralel cu activitatea mea în Consiliul Local unde incercam să asigur pe românii mei care m-au votat, că drepturile lor le sunt aparate și garantate.Au fost situații când românii nu beneficiau de aceleași drepturi ca italienii,iar prin intervențiile mele folosind toate pârghiile am ajuns la un numitor comun. Vă dau un exemplu- „bonusul bebe” în prima fază beneficiau doar italienii dar, după intervenția mea in Consiliul Local, toți copiii care se nășteau în Verbania primeau un ajutor social de 800 de euro,indiferent de naționalitate. Era un act discriminatoriu și nu puteam să-l accept în calitate de reprezentant al românilor în cadrul administrației locale din Verbania”, spune Adrian Chifu. Pandemia l-a prins în Marea Britanie Acum Adrian a lăsat Italia și lucrează în Marea Britanie, în departamentul farmaceutic. Se ocupă cu asigurarea de medicamente compensate. „Perioada de pandemie a fost pentru mine la fel ca pentru toți cetățenii, cu restricții și măsuri de prevenire. M-a prins în Anglia la locul de muncă. Activez practic în domeniul sănătății așa că am lucrat pe toată perioada. Din fericire ca key-worker nu am stat izolat și a trebuit să lucrez la fel ca înainte, ținând cont de domeniul in care activez.Mi-a fost frică pentru părinții mei rămași singuri în țară. Nu puteam să-i ajut dacă s-ar fi întâmplat ceva rău pentru că eram cu toții izolați. Sper că am depășit cu bine acest moment și in curând vom reveni la o viață normală”, spune Adrian Chifu. „Orice faci în altă țară, te gândești că ai putea să faci și în țara ta” În continuare e mânat de gândul să se întoarcă în țară și crede cu desevârșire că societatea românească are nevoie, mai întâi de toate, de maturizare. Ce-i lipsește , în schimb României, e o clasă politică performantă, iar societatea trebuie să fie pregătită pentru schimbare, crede Adrian. „Orice faci în altă țară, te gândești că ai putea să faci și în țara ta. Ca să conduci mai întâi trebuie să slujești, vorba unui savant . Am acest gând să mă întorc acasă cu toată experienţa acumulată. Am avut unele încercări in ultimii ani ,am activat inclusiv în PNL, am candidat in 2012 la Camera Deputaților, a lipsit foarte puțin să intru în Parlament .Nu este ușor să pătrunzi în viața politică din România pentru că nu ești lăsat. Dacă s-ar întoarce acasă mai mulți români cu experienţă și s-ar implica în viata politică, cineva trebuie să rămână fărăun loc de muncă, mă refer la unii politicieni din România. Motiv pentru care există un blocaj de acest fel din partea politicienilor români de frică să nu-și piardă funcțiile. Știm cu toții cât valorează clasa politică din România, cu mici excepții. Poate că este motivul pentru care am părăsit țară in 1996 și poate fi același motiv pentru care m-aș intoarce. Ar fi un echilibru social. În aproximativ 30 de ani, de la Revoluție clasa politică s-a dovedit neputincioasă din multe motive bine cunoscute de noi toți. Poate o nouă clasă politică, bazată pe performanță și nu pe obligații sau prietenii ar schimba România în bine .Sunt multe lucruri de făcut acasă, lucruri rămase în urmă. Nu este de ajuns doar să vrem schimbarea ci și societatea românească trebuie să fie pregătită. În ultimii ani s-a adâncit prăpastia intre românii de acasă și cei din străinătate. Politicienii deseori au contribuit la acest fenomen de frică să nu-și piardă locurile bine plătite, pentru că frica rămâne cel mai puternic sentiment uman. Politica după părerea mea nu trebuie să fie o meserie ci o misiune. Obții o funcție, îți îndeplinești proiectul și ai plecat. Mă întreb câți politicieni din România au o meserie? Foarte puțini. Unii trăiesc doar din politică prin compromisuri, minciună și trădare, pentru că nu știu să facă altceva. Avem nevoie de o nouă clasă politică performantă . Din acest motiv spun că trebuie să fie pregătită pentru schimbare și societatea noastră. Doar în campaniile electorale românii din Diaspora sunt folosiți pentru că au un vot în mână și trebuie să-l introducă în urna de vot , după care sunt abandonați. Regretabil dar adevărat”, mărturisește Adrian Chifu. Știe că oricât ai face din afara țării pentru români, tot mai mult o poți face din interior. Își dorește să candideze și în Marea Britanie pentru a reprezenta românii în administrația locală. „Niciodată nu este de ajuns. Din interior ridici sau distrugi o societate. Implozia este marele dușman al nostru. Ne facem rău singuri. Este nevoie de o schimbare de mentalitate, de o schimbare a cârmacilor. Societatea românească are nevoie de maturizare care nu se poate realiza peste noapte ci în timp. Mă gândesc serios să candidez si în Anglia pentru a reprezenta românii în administrația locală. Anglia are o comunitate românească mare, vine din urmă ca număr după Italia și Spania. Daca Italia practic a fost un exemplu din acest punct de vedere , având primii consilieri locali români din Diaspora de ce nu am reuși și în Marea Britanie?Avem exemple pozitive. Deocamdată am nevoie de mai mult timp de acomodare în Maria Britanie și in viitor cu siguranță voi candida.Mi-a prins bine o pauză din viața publică. Am avut mai mult timp pentru mine și pentru familia mea.Toate la timpul lor, un curs firesc și natural”, a mai spus Adrian Chifu. Redactor: Ina Stoica : https://www.gandul.ro/cu-gandul-la-romania/exclusiv-povestea-romanului-care-timp-de-10-ani-a-fost-consilier-local-in-italia-nu-e-usor-sa-patrunzi-in-viata-politica-din-romania-iar-romanii-din-diaspora-sunt-folositi-doar-in-campan-19467041?fbclid=IwAR3p19XDzjVtNXexpM8n1B2QlEIlA4kjKPL6haDaEkzDRyWiZgXfNzVsRWE

M-am vaccinat : Pfizer - Prima doza

  Astăzi   m-am vaccinat : Prima doză  #Pfizer  urmând ca peste aproximativ două săptămâni să primesc și cea de-a doua doză. Recomand tuturo...